SIMBOLUL RAMA

      Simbolul Rama este ca şi alte simboluri din sistemele Karuna – întâlnit în mai multe stiluri Reiki.

Oricum şi oriunde ar fi folosit, acest simbol are ca şi cuvânt de ordine ÎMPĂMÂNTAREA Şl ECHILIBRUL.

Insăşi forma simbolului, aproape simetrică, aduce în minte ideea de echilibru, ideea de părţi opuse care se unesc pentru a forma un tot unitar complex şi mult mai puternic. Rama face la propriu ca 1 + 1 să fie egal cu 3 şi nu cu 2.

Sună ciudat, însă, după cum este şi vorba românească: „unde-s doi, puterea creşte…” sau, „tradus” în limbaj spiritual: acolo unde părţile crează un întreg, unitatea primează. Unitatea reprezintă tendinţa de a atinge punctul zero al creaţiei.

Cifra 1 simbolizează creaţia şi Creatorul, iar prezenţa divină din fiecare, face ca toţi să avem capacitatea de a deveni conştienţi de Dumnezeul din noi înşine şi de a ne utiliza la maxim capacitatea creatoare potenţială.

Aceasta este unitatea la care se referă energia simbolului Rama. Capacitatea simbolului de a produce împământarea rapidă este de un real folos atât în viaţa de zi cu zi, cât mai ales celor care practică orice formă de terapie (energetică sau nu) deoarece procesul terapeutic este până la urmă un proces de schimb reciproc şi energia trece nu numai de la terapeut la pacient, ci şi invers.

      Impământarea produce scurgerea energiilor reziduale şi negative în Pământ, în marele ocean universal de reciclare unde toate aceste forme energetice sunt transformate prin procese cu adevărat alchimice în alte forme de existenţăenergetice benefice, un adevărat ciclu de reciclare al energiilor.

Astfel simbolul Rama, mai precis aplicarea acestuia pe chakrele secundare ale tălpilor, face ca persoana să devină „un canal curat şi perfect” prin care circulă energia.

      Simbolul ELIMINĂ BLOCAJELE Şl ENERGIA STAGNANTĂ tot în acest mod şi asistă la deblocarea meridianelor energetice astfel ca lumina – Qi sau Ki – să circule liber şi fără oprelişti. Apropo de meridianele energetice… o tehnică foarte eficientă de curăţare a acestora, folosind simbolul Rama, este conducerea acestuia mental pe traseul meridianelor; pur şi simplu vizualizaţi (sau conceptualizaţi dacă nu puteţi să vizualizaţi foarte clar) simbolul cum se „plimbă” pe traiectul meridianelor energetice. Această mişcare le curăţă şi optimizează curgerea energetică prin ele.

Sistemul meridianelor si colateralelor include:
-12 meridiane principale
-8 extrameridiane
-15 meridiane colaterale
-12 meridiane divergente
-12 regiuni musculare
-12 regiuni cutanate.

www.youtube.com/watch?v=r-sX8DjgFYo

Meridianele si colateralele sunt distribuite atat in interior cat si la exteriorul corpului. Rolul acestor meridiane principale si colaterale este acela de a transporta energia Reiki Ki (sau Qi), cea care este forta vietii, cea care sta la baza tuturor lucrurilor si fiintelor. Qi poate fi definit drept un camp informational care leaga toate fiintele intre ele si cu mediul inconjurator. Qi mai este denumit si “respiratia vietii” si sangele, pentru a hrani organele, pielea, muschii, tendoanele si oasele.

noutati.energoterapie-reiki.ro/sistemul-meridianelor-corpului-omenesc-i/

      In tradiţia chineză se consideră ca fundamentale trei entităţi conceptuale: Cerul, Omul şi Pământul.

Omul reprezintă intermediarul dintre Cer şi Pământ şi prin Om circulă energiile benefice, atât cele ale Cerului, cât şi cele ale Pământului. Rama echilibrează această circulaţie de sus în jos şi de jos în sus, având ca efect o MAI BUNĂ INTEGRARE A PERSOANEI ÎN MEDIUL DE VIAŢĂ.

Această integrare se traduce de multe ori prin faptul că se AMPLIFICĂ CAPACITATEA DE ADAPTARE la situaţii de viaţă noi şi din cele mai diverse. Capacitatea de adaptare (CAD) este un parametru foarte important care influenţează în timp şi nivelul emoţional; o persoană care nu se poate adapta unui mediu oarecare „se simte prost” – nivelul emoţional este afectat. De aceea orice astfel de senzaţie de inadaptare sau de inadecvare cheamă la folosire simbolul Rama.

In aceeaşi categorie putem menţiona tracul, anxietatea socială şi teama necontrolată şi fără obiect (frica fără să se cunoască motivul acesteia) care paralizează sistemul energetic şi scad foarte mult atât capacitatea de concentrare, cât şi pe cea de adaptare datorită închiderii bruşte a chakrelor secundare ale tălpilor. Aplicarea imediată a simbolului Rama pe tălpi reuşeşte să restabilească (cel puţin temporar) starea de normalitate.

      Acest simbol este foarte benefic pentru persoanele aeriene care se simt mai mereu „cu capul în nori”. Senzaţia aceasta este dată de obicei de un dezechilibru între gradul de deschidere al chakrelor inferioare faţă de cel al chakrelor superioare.

Imaginând sau desenând simbolul Rama pe toată partea frontală a corpului, incepand de la talpile picioarelor pana la varful ambelor brate, se realizează echilibrarea nivelurilor superioare şi inferioare ale centrilor energetici principali ceea ce îndepărtează „ca prin farmec” starea de confuzie.

Tot legat de capacitatea acestui simbol de a reechilibra chakrele, ne putem referi şi la abilitatea simbolului Rama de a curăţa bagajul de energii negative de tip mental acumulate la nivelul chakrelor inferioare, în special la nivelul celei de-a doua chakre.

Fiecare dintre noi avem momente în care nu ne simţim confortabil din punct de vedere mental sau sufletesc sau poate că nu ne simţim în largul nostru în anumite situaţii; fiecare putem trăi sentimente de frustrare, mânie, spaimă sau hiperexcitare. Toate aceste senzaţii, de obicei explozive, sunt depozitate sub forma de informaţii şi energii la nivelul primelor chakre, în special la nivelul celei de-a doua.

In timp, dacă aceste energii şi informaţii nu sunt curăţate în totalitate, starea personală poate să se degradeze în mod fundamental. Astfel de persoane devin în general foarte agresive, mofturoase, mereu nemulţumite, irascibile sau hiperexcitate sexual. Dacă în continuare, odată cu apariţia acestor simptome situaţia nu este rezolvată, stările acestea se pot permanetiza, devenind trăsături personale ale indivizilor afectaţi.

      Desenarea simbolului Rama pe fiecare chakră inferioară (prima, a doua şi a treia) le deschide şi permite refacerea fluxului energetic liber şi corect, astfel încât energiile reziduale să fie eliminate, ceea ce duce în timp la dispariţia stărilor mai sus menţionate.

Acelaşi mecanism de acţiune al simbolului Rama face să se LIMPEZEASCĂ MINTEA Şl SĂ ELIMINE STĂRILE DE CONFUZIE care apar întotdeauna din cauza unei încărcături energetice negative la nivelul primelor doua chakre (putând fi însoţite şi de blocarea chakrei Ajna – a celui de-al treilea ochi -în cazurile grave de confuzie sau amnezie).

ELIMINAREA AMNEZIEI şi „tratamentul” persoanelor uituce se poate realiza de asemenea relativ uşor folosind simbolul Rama aplicat pe chakrele inferioare împreună cu simbolul Shanti aplicat pe cele superioare.

Se crează astfel o stare de echilibru între emisferele cerebrale care ELIMINĂ UITAREA Şl LAPSUSURILE MENTALE.

Ca observaţie, în Reiki tradiţional avem şi o altă tehnică pentru echilibrarea emisferelor cerebrale, folosind simbolul mental-emoţional (Sei He Ki) desenat dublu, în oglindă, deasupra capului.

Importanţa echilibrului dintre cele două emisfere cerebrale rezidă în faptul că astfel se elimină tendinţele de hiperraţionalizare şi de hiperanaliză (predominantă activităţii emisferei cerebrale stângi) sau de hiperemotivitate şi de intuiţii „greşite” (predominantă activităţii emisferei cerebrale drepte).

Simbolul Rama ajută la ELIMINAREA STĂRILOR DE OBOSEALĂ Şl DE EPUIZARE pe toate nivelurile. Fie că este vorba de epuizare fizică sau mentală, fie că este vorba de durerea sufletească ce însoţeşte o despărţire, acest simbol ajută la energizarea emoţiilor pozitive, la canalizarea resurselor energetice pentru a menţine corpul fizic în armonie şi pentru a utiliza mai eficient neuronii pentru eliminarea „înceţosării” gândirii şi a oboselii mentale.

Este bine ca în terapiile energetice acest pas să fie aplicat indiferent de motivul pentru care pacienţii cer asistenţă deoarece ajută la descoperirea cauzelor mai profunde ale apariţiei diferitelor afecţiuni.

Tocmai de aceea Rama se foloseşte foarte des LA ÎNCHEIEREA ŞEDINŢELOR DE TERAPIE REIKI, oferind astfel persoanelor tratate siguranţă, împământare şi speranţa de vindecare.

Rama este unul dintre cele mai eficiente simboluri pentru PURIFICAREA CAMERELOR Şl A SPAŢIILOR ÎN GENERAL.

In acest scop simbolul se poate desena sau vizualiza în colţurile încăperilor şi în centrul acestora, se poate activa pe flăcările lumânărilor sau se poate desena pe beţişoare parfumate cu care se purifică încăperile. Regula de bază în această situaţie – un pic simplist expusă – este că „acolo unde aplicăm Rama apare energia unui Arhanghel.

Simbolul Rama are o eficienţă deosebită pentru PROTECŢIA ÎMPOTRIVA VAMPIRISMULUI ENERGETIC. Relaţiile personale sunt pentru noi un set inepuizabil de teste şi totodată profunde lecţii de înţelegere. Poate că nimic nu ne solicită mai mult generozitatea şi înţelepciunea ca o relaţie – amoroasă, profesională, amicală, filială – orice implică a fi faţă-n-faţă cu cineva.

Dar orice relaţie personală ne afecteaza fiinţa la toate nivelurile: fizic, emoţional, mental, energetic, spiritual.

Interacţiunea la nivel energetic este rareori conştientizată. Deşi, în permanenţă are loc un schimb de energie între noi şi cei din jurul nostru, care poate lua forme cu atât mai dramatice, cu cât suntem implicaţi mai profund într-o relaţie. Dar un schimb masiv de energie se poate face şi în întâlniri absolut accidentale şi de o durată extrem de scurtă. Din păcate, cel mai adesea, nu în avantajul ambelor părţi.

Arta de a relaţiona constructiv nu ne-a fost niciodată predată. Nimeni nu ne-a explicat ce se întâmplă atunci când două fiinţe umane intră în legătură, ce schimburi subtile se produc înainte de prima strângere de mâna, înainte de primul zâmbet sau de prima privire încruntată.

Pentru că în permanenţă există un circuit energetic între noi şi cei din jurul nostru, orice emoţie, gest, cuvânt, acţiune sau atitudine se traduce în energie, care vine spre noi şi este emisă de noi.

Intr-un conflict, neliniştea pe care o trăim tulbură câmpul nostru energetic. In funcţie de natura conflictului (sentimental, competiţie de valori, concurenţă profesională, confruntare temperamentală etc.) „ancorele” acestor tulburări se fixează în diverse zone ale acestui câmp energetic. În cazul în care conflictul este menţinut multă vreme, apare riscul materializării unor boli, corpul nostru suferind un dezechilibru energetic cronic.

Alte situaţii care pot beneficia de pe urma aplicării şi folosirii simbolului Rama sunt:

– protecţie împotriva calamităţilor naturale
– purificarea energetică a cristalelor;
– protecţia automobilelor de hoţi;
– protecţia magazinelor şi a sediilor publice împotriva furturilor;
– deschiderea drumurilor şi înlesnirea căilor de access spre diverse locuri;
– crearea de zone sacre pentru meditaţie, rugăciune şi relaxare;
– protecţia împotriva atacurilor animalelor sălbatice;
– eliminarea senzaţiei de plictiseală şi oboseală;
– înlesnirea comunicării eficiente în negocierile de afaceri;

– înlăturarea factorilor agresori din mediu;
– creşterea capacităţii mentale de concentrare;
– amplificarea puterii intenţiei şi aducerea în manifestare aproiectelor personale;
– rezolvarea rapidă a situaţiilor conflictuale de orice natură;
– îmbunătăţirea vieţii sexuale atât la bărbaţi, cât şi la femei;

– îndepărtarea stărilor melancolice şi depresive;
– inducerea de sentimente benefice de curaj şi „poftă de viaţă”; (este combinat cu simbolul Java);
– protecţie împotriva entităţilor malefice şi a entităţilor care parazitează persoanele.

Urmatorul articol: Simbolul Karuna Reiki – GNOSA.

Bibliografie:
Dictionar de simboluri, autor Risvan Vlad Rusu
noutati.energoterapie-reiki.ro
www.facebook.com/EnergoterapieReiki/
energoterapie-reiki.ro/simboluri/