aprilie 1, 2018 by adminVL
SIMBOLUL JOHRE (JOHREI) LUMINĂ ALBĂ (Jo)
In traducere, Johre înseamnă „superior”, înalt, iar Rei simbolizează Spiritul Universal, Divinul.
Deci putem interpreta simbolul ca aducând energia înaltei Divinităţi Dumnezeu.
Johre aduce pacea, echilibrul, protecţia, succesul, puterea, corectitudinea acolo unde este desenat sau amplasat (tablou, amuletă).
Purtat ca amuletă la gât (gravat pe un pandantiv, piatră), curăţă în permanenţă Aura şi reglează circulaţia energiilor în corp.
Pe corp, se desenează începând de la cap; piept, plex solar, abdomen şi subombilical.
Acest simbol reprezintă o variaţie a caligrafiei japoneze care înfăţişează imaginea simbolică a „Johre Foundation”.
Literal înseamnă „Lumina albă” şi emite energie acolo unde este plasat, ajutând pacienţii să se elibereze de acele energii care nu mai sunt necesare, să-şi deschidă chakrele blocate şi să conecteze la ghizii spirituali şi la Maeştri Ascendenţi care pot oferi răspunsuri la problemele lor de viaţă.
Lumina alba este culoarea ingerilor pazitori, in timp ce luminile colorate corespund arhanghelilor si catorva dintre maestrii spirituali elevati (cum ar fi Quan Yin, zeita orientala a compasiunii, a carei culoare este rosu visiniu).
Lumina alba este stralucirea haloului ingerilor, aura lor.
Tot ceea ce inconjurati cu lumina alba este perfect protejat, deoarece lumina alb stralucitoare este invincibila.
De asemenea, este o culoare foarte puternica pentru vindecarea temerilor si bolilor adanc ascunse, la fel cum un ai curata cu un suvoi puternic de apa.
De obicei acest simbol se plasează ca tablou, sub forma sa caligrafică în sălile în care se efectuează terapie prin Reiki.
Urmatorul simbol, ultimul din sistemul Shamballa MDH Reiki: RAKU
Bibliografie:
Manual de depanare – reparare prin Shamballa MDH Reiki
noutati.energoterapie-reiki.ro/
www.facebook.com/EnergoterapieReiki/
energoterapie-reiki.ro/simboluri/