februarie 19, 2018 by adminVL
ZONAR
Zonar este primul simbol din Karuna Reiki, gradul I de practicant. Deşi acest simbol este specific mai multor sisteme (Karuna, Shamballa, Tera Mai si altele), semnificaţiile lui, indiferent de sistemul la care se referă, sunt comune.
Simbolul a fost relevat de Marcy Miller, semnificaţia acestuia fiindu-i dată direct de catre Sai Baba în cadrul unei meditaţii ghidate, pe care aceasta a întreprins-o.
Zonar înseamnă infinitate şi eternitate. Orice este infinit reprezintă esenţa Zonar.
Zonar reprezintă legătura de lucru cu vieţile trecute. Teoria referitoare la această utilizare a simbolului se referă la capacitatea celulelor corpului fizic de a înmagazina în ADN-ul lor şi de a rememora în prezent traume şi suferinţe produse în vieţile anterioare sau in cea prezentă. Tocmai de aceea o vindecare nu este completa daca nu are loc până la cele mai profunde niveluri, cele de molecula de ADN şi informaţie genetică.
In acest sens Zonar are rolul de vindecare profundă la nivel celular. Dacă aplicăm acest simbol cu intenţia de tratament al unei afecţiuni fizice, simbolul va descatusa toate forţele necesare pentru tratament pana la cele mai adanci niveluri, pentru ca nicio boală nu se limitează (din păcate) la nivel fizic (material, de trup) sau la cel conştient (al minţii raţionale). Bolile sunt entităţi complexe care acţionează de la cel mai mic până la cele mai înalt nivel, iar gradul de complexitate şi specializare a bolilor demonstrează pe deplin acest lucru.
O idee bună în acest sens este ca orice tratament Reiki să înceapă şi să se termine cu aplicarea simbolului Zonar.
De asemenea, acest simbol acţionează la nivel celular şi distruge schemele negative implementate la acest nivel. Aceste scheme negative sau programe de funcţionare în viaţa de zi cu zi sunt cele care atrag după sine limitările şi – în mod evident – au un rol major în acumularea de karma negativă. Din acest motiv se consideră că acest simbol acţionează la nivelul bagajului karmic personal, uşurându-l atât cât este permis de Divinitate, pentru fiecare persoană în parte.
Cuvântul de ordine al simbolului Zonar este vindecarea – primul pas al Karuna. Vindecarea adusă de simbolul Zonar este intermediată de Sfântul Arhanghel Gavriil (Gabriel) la care acest simbol se conectează. Cu alte cuvinte, acolo unde se aplică simbolul Zonar se face simţită prezenţa acestui Arhanghel.
– arhanghelul Gabriel este vestitor al tainelor dumnezeieşti. În limba ebraică, Gabriel semnifică „Dumnezeu este puterea mea”;
– este îngerul Bunei Vestiri, al reanvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al morţii şi al revelaţiei divine;
– de asemenea, acesta este considerat ca fiind guvernatorul Paradisului. El este menţionat de mai multe ori în Biblie, de fiecare dată ca un mesager care aduce veşti importante;
– este prezent în viziunile lui Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitate, căruia i-a revelat şi viitorul naţiunii;
– tot el i-a vestit lui Zaharia naşterea Sfântului loan Botezătorul şi lui loachim şi Anei naşterea Fecioarei Maria;
– el este vestitorul venirii lui Mesia pe Pământ;
– Gabriel a anunţat-o pe Fecioara Maria că-l va naşte pe lisus şi i-a apărut în vis lui losif pentru a-i explica această situaţie;
– in cadrul tradiţiei creştine, Arhanghelul Gabriel este considerat şi îngerul Păzitor al lui lisus Hristos în perioada întrupării sale pe Pământ;
– el este îngerul care i-a apărut lui lisus în Grădină Ghetsimani pentru a-l sprijini în teribilul moment al cunoaşterii cu anticipaţie a Calvarului ce urma să se producă;
– tot el a anunţat-o că atunci când se va duce la fiul ei mult iubit: în timp ce Maria se va ruga, plângând de dorul veşniciei, iată că va apărea înaintea ei o fiinţă care-i era nespus de dragă, Arhanghelul Gabriel. Va avea în mână o ramură de finic şi îi va spune „Pregăteşte-te, căci peste trei zile Fiul Tău şi Dumnezeul nostru va veni să te ia la cer”;
– in tradiţia islamică, Gabriel este considerat spiritul divin al adevărului, sub protecţia căruia s-a născut Islar;
– Profetul Mahomed afirma că Arhanghelul Gabriel, cel cu 140 ce perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers. El îl considera îngerul său protector şi inspirator, care l-a ajutat totodată să realizeze ma multe minuni.
– Arhanghelul Gabriel este înger al darurilor, al intuiţiei, al viziunii şi al călătoriilor astrale;
– Misiunea sa legată de omenire este în principal aceea de a selecta suflete din Rai pentru încarnare şi de a le informa despre ceea ce trebuie să ştie pe Pământ;
– el restaurează viaţa şi lumina în aspectele neclarificate ale vieţii şi facilitează comunicarea între oameni.
– el ne ajută să cultivăm adevărul în viaţa noastră, să ne respectăm individualitatea, să ascultăm intuiţia şi vocea noastră interioară;
– toate religiile îl preamăresc pe Gabriel ca mesager divin al Creatorului;
– neobosit, el împarte cuvântul lui Dumnezeu acelor care au regăsit în ei înşişi drumul către El;
– cu ajutorul Arhanghelului Gabriel ne putem descoperi potenţialul corpului nostru fizic şi a realităţii noastre individual;
– el ne ajută să avem încredere în puterea noastră, să o utilizăm pentru a ajunge la Dumnezeu;
– cea ma importantă misiune a sa este aceea de a ne ajuta să îngrijim puterea şi convingerea astfel încât să devenim la rândul nostru purtători ai mesajului divin pentru ceilalţi oameni.
Simbolul Zonar se foloseşte şi pentru vindecarea relaţiilor. Relaţiile interumane sunt de cele mai multe ori de natură karmică, astfel că membrii acestora au întotdeauna ceva de învăţat unul de la altul sau, în cazurile mai nefericite, au de efectuat diferite plăti karmice încrucişate. Vindecarea relaţiilor, folosind simbolul Zonar, se face analog vindecării bolilor karmice, trimiţând însă lumina relaţiei în sine. Nu trebuie să uităm că în orice fel de relaţie interumană există cel puţin două categorii de participanţi: cei care formează relaţia (parteneri, iubiţi, soţi, etc.) şi relaţia în sine. Fiecărei relaţii interumane, indiferent de natura acesteia, îi este ataşată o entitate a relaţiei şi tocmai către aceasta vom emite energia Reiki, rugându-l pe Arhanghelul Gavriil să o vindece. Pentru tratamentul relaţiilor cu energia Karuna putem aplica simbolurile mai sus menţionate şi asupra unui proiect sau asupra unei grile de cristale.
Acesta se foloseşte şi pentru conştientizarea cauzelor subtile ale afecţiunilor sau pentru identificarea lecţiilor karmice. Pentru aceasta, atunci când se trimite lumina situaţiei este bine să aveţi intenţia ca lecţia să fie înţeleasă pe deplin. Acest fapt este uneori deosebit de necesar, pentru că a şti unde s-a greşit face ca pe viitor eroarea să nu se mai repete.
Simbolul Zonar elimină suferinţa asociată vindecării emoţionale. Se cunoaşte, de exemplu, din medicina psihosomatică faptul că trăirea unui doliu prelungit după pierderea unei persoane dragi predispune persoana la îmbolnăviri neoplazice (cancer), fapt observat încă de pe vremea fondatorului psihanalizei – Sigmund Freud care, după decesul primei lui fiice a dezvoltat în timp un cancer osos localizat la mandibulă. Suferinţa doliului este normală! Nu suntem nişte roboţi insensibili care pot trece instantaneu peste nişte cumpene atât de mari, însă trăirea doliului poate fi controlată (deşi în unele cazuri, de exemplu, la personalităţile anxioase sau fobice este mai greu).
In cazurile în care trăirea aceasta a suferinţei este persistentă în timp, se poate aplica asupra situaţiei sau asupra sufletului persoanei (evident numai cu acceptul acesteia) simbolul Zonar, rugându-l pe Arhanghelul Gavriil să ajute persoana în recuperarea psihoemoţională. Rezultatele nu se vor lăsa aşteptate. In astfel de cazuri se pot folosi şi „diverse combinaţii de simboluri noesice” (referitoare la suflet) din Reiki tradiţional sau chiar din alte sisteme.
Câteva sugestii pe care le-aţi putea lua în considerare sunt: Sei He Ki, Shika Sei Ki, Chika So, Harth, Len So My, Infinity dar se po utiliza şi altele.
Simbolul Zonar are ca şi caracteristică de bază unitatea.
– unitate presupune ca persoana să fie conştientă de sine, la maxim, astfel încât în orice moment să beneficieze de toate informaţiile şi energiile benefice din oceanul energetic şi informaţional înconjurător;
-unitate înseamnă eficientizarea funcţionării tuturor structurilor energetice ale persoanei şi suprapunerea acestora la nivelul planului astral peste corpul model – acea imagine perfectă a fiecăruia, lipsită de boli, de păcate, de „hibe”;
-unitate înseamnă integritatea energetică a biocâmpurilor, astfel ca viaţa de zi cu zi să se poată desfăşura la parametri optimi şi persoana să îşi poată asigura necesarul energoinformaţional zilnic.
Pe acest principiu de unitate se bazează şi o altă aplicaţie a simbolului Zonar şi anume „coaserea” biocâmpurilor. A coase un biocâmp înseamnă de fapt a-i reface integritatea structurala care a fost avariată fie în urma unor greşeli personale, fie ca urmare a unei agresiuni psihice. Biocâmpurile umane sunt cu atât mai volatite mai sensibile, cu cât persoana are un bagaj karmic mai mare. Volatilitatea biocâmpurilor umane permite astfel agresorilor şi agresiunilor să pătrundă uşor în interiorul acestora deformându-le sau creând breşe si tăieturi la diferite niveluri. Deşi de cele mai multe ori astfel de „tăieturi” nu dau simptome iniţiale, în timp ele tind să se agraveze datorita faptului că orice tăietură de biocâmp funcţionează ca o antenă pentru alte tipuri de agresiuni; o tăietură în biocâmpuri poate atrage o serie întreaga de gânduri malefice, de elemente sau de entităţi malefice, care parazitează astfel organismul, hrănindu-se cu energiile acestuia. Pentru a repara un biocâmp afectat trebuie mai întâi să conştientizăm zona sau zonele în care biocâmpul este secţionat sau avariat. Putem mental să rugăm pe Arhanghelul Gavriil să vină şi să ne semnaleze unde avem probleme şi, de îndată ce simţim în diverse zone semnale care arata unde se necesită revitalizare să aplicăm în acea zonă simbolul Zonar cu intenţia de a reface integral biocâmpurile. In urma acestei proceduri pot apărea o serie de senzaţii (de obicei plăcute) în zonele afectate, senzatii care arată că biocâmpurile se unesc şi se refac.
Simbolul Zonar realizează accesul dimensional şi interdimensional, adică reprezintă o „scurtătură” pentru deschiderea de dimensiuni. Această aplicaţie poate fi deosebit de utilă în cazurile în care avem de tratat pe cineva, urgent, la distanţă. În loc să aplicăm toată seria de simboluri din Reiki tradiţional pentru deschiderea de dimensiuni, putem pur şi simplu să cerem ajutorul Arhanghelului Gavriil, pentru vindecarea persoanei sau putem aplica Zonar, pentru a deschide dimensiunile către respectiva persoană.
-vindecarea profunda la nivel celular;
-distrugerea schemelor negative – realizeaza primul pas al Karuna – vindecarea;
-conexiunea cu Sfantul Arhanghel Gavriil;
-vindecarea relatiilor;
-constientizarea cauzelor subtile ale afectiunilor;
-identificarea lectiilor karmice;
-eliminarea suferintei asociate vindecarii emotionale;
-intoarcerea la Unitate;
-coaserea biocampurilor;
-accesul dimensional si interdimensional;
-legatura cu vietile trecute.
Urmatorul articol – Simbolul Halu din Karuna Reiki.
Bibliografie:
Dictionar de simboluri, autor Risvan Vlad Rusu
noutati.energoterapie-reiki.ro
www.facebook.com/EnergoterapieReiki/
energoterapie-reiki.ro/simboluri/