ianuarie 19, 2018 by adminVL
Medicina Energetica – Reiki
Incep aici o serie de articole despre tehnici si metode de vindecare a bolilor fizice si sufletesti prin ceea ce se denumeste generic “Medicina Energetica – Reiki”. Va voi oferi “retete” simple si uneori rapide pentru diverse afectiuni. Ne vom ocupa si de “terapeutizarea” unor situatii din viata noastra si, foarte important, a relatiilor cu cei apropiati noua. Dupa parerea mea, sursa palpabila, perceptibila, decelabila a bolilor Homo Sapiens (si vai, ce multe sunt!) se gaseste in viata emotionala legata de Relatii – relatii de cuplu, sot-sotie, cu copiii, cu parintii, cu iubita/iubitul si, nota bene, cu locul de munca si cu autoritatile (politie, primarie, fisc, procuratura, judecatorie).
Absolut toate bolile, durerile fizice, accidentele, agresiunile verbale si fizice, situatiile penibile reprezinta cauza somatizarii (soma = corp fizic, trup) unor blocaje emotionale, a unor traume, socuri din trecutul nostru pe care nu le-am putut digera, intelege si apoi elimina sub forma de deseu emotional. Acest adevarat stres emotional (care are prostul obicei de a se “cuibari” intr-unul sau altul din organele noastre fizice) poate fi acumulat din aceasta existenta sau/si din alte existente, ale noastre sau ale parintilor nostri (karma proprie si karma de neam).
Nu ma satisface deloc ipoteza conform careia “Ce ti-e scris in frunte ti-e pus”, “Sa-ti duci crucea”, “Destinul este imuabil”… Cred mai degraba ca avem un manunchi consistent de linii de destin in stare potentiala (ca si in fizica cuantica), iar noi sarim “ca purecii” de pe o linie de destin pe alta, in functie de parametrii nostri momentani si de energia proprie aflata la dispozitie. Unele linii sunt apropiate si deci asemanatoare, cu mici diferente neesentiale pentru viata. Altele sunt departate si, ca sa “sarim” de pe o linie de destin cu boli, saracie, singuratate, suferinta pe alta linie, cu sanatate si abundenta, este nevoie sa acumulam doua lucruri esentiale: cunoastere si putere.
Cunoasterea ne modifica parametrii energetico-emotionalo-spirituali, facandu-ne astfel compatibili cu noul drum. Nu este insa suficient. Avem nevoie de putere, de energie pentru a face saltul. Este ca si cum am fi o racheta ce necesita mult combustibil pentru a se smulge din ghearele gravitatii terestre si a iesi in spatiu. Ei bine, un om suferind are serioase carente energetice oricum, deci are nevoie de un aflux energetic din exterior (si nu vorbim despre mancare), fie prin introducerea propriului stecher in priza (initieri si autoterapie), fie apeland la un profesionist in ale terapiilor energetice.
Atat pentru astazi. Data viitoare va povestesc despre structura corpului emotional si despre Ipoteza Tao-ista asupra cauzelor durerilor si bolilor noastre. Forta fie cu voi! Namaste.
Doru Cica
www.terapiiculumina.ro/